Cât timp durează să înveți o limbă

Întrebarea are un răspuns în cifre, doar că el are două părți: câte ore trebuie adunate și cât de repede le aduni. Prima parte este destul de bine studiată și depinde puțin de om. A doua depinde complet de programul tău și tocmai ea explică de ce unora le ia un an, iar altora nu le ajung nici cinci.

Câte ore trebuie adunate

Cea mai cunoscută estimare aparține Foreign Service Institute din SUA, care de zeci de ani învață adulți de la zero până la nivelul de lucru și numără orele. Pentru cursanții vorbitori de engleză iese cam așa: spaniola, franceza și italiana — 600–750 de ore de curs, germana — în jur de 750, rusa și poloneza — aproximativ 1.100, iar japoneza, chineza, coreeana și araba — în jur de 2.200.

Sunt cifre pentru cursuri intensive cu profesor, așa că nu pot fi transferate ca atare asupra ta. Ordinul de mărime este însă corect: între o limbă înrudită și una cu alt sistem de scriere diferența este de trei-patru ori, nu de câteva procente.

A doua scară utilă sunt estimările Cambridge English pe niveluri. Ele arată câte ore de studiu sunt necesare în medie până la fiecare treaptă:

De aici prima precizare importantă: „a învăța o limbă" nu este un singur punct. Între „pot comanda o cafea" și „pot conduce o ședință" sunt vreo 400 de ore, iar cine întreabă de termene se referă de obicei la ceva la mijloc.

Transformă orele în calendar și totul se așază

Orele în sine nu spun nimic până nu le împarți la programul tău real. Aritmetica e simplă și cam dură:

Din tabel se văd imediat două lucruri. Primul: dacă nu pornești de la zero, ci de la engleza din școală, o parte din drum e deja făcută și termenele reale sunt mai scurte — majoritatea adulților sunt undeva la A2. Al doilea: diferența dintre 15 minute și o oră este diferența dintre patru ani și unul, nu între „încet" și „puțin mai repede".

Și al treilea, mai puțin evident: rândul cu weekendul adună aproape tot atâtea ore ca o jumătate de oră zilnic, dar funcționează vizibil mai prost. Cauza nu stă în cantitate, ci în intervale.

De ce sesiunile scurte zilnice le bat pe cele lungi și rare

Memoria funcționează astfel încât uitarea începe imediat ce ai închis manualul și merge cel mai repede în primele douăzeci și patru de ore. O repetare care nimerește în acest interval costă puțin și fixează cuvântul pentru mult timp. O repetare peste o săptămână înseamnă aproape reînvățare.

Consecința practică: două ore sâmbăta pierd mai mult decât douăzeci de minute în fiecare zi, deși totalul săptămânal arată asemănător. În șase zile fără contact, jumătate din cuvintele noi apucă să dispară, iar o parte din sesiunea de sâmbătă se duce pe recuperarea a ceea ce fusese deja învățat. Mecanismul este explicat pe larg în articolul despre de ce constanța bate învățatul pe ultima sută de metri.

Mai există un motiv, unul foarte practic. O sesiune de două ore cere să găsești dinainte o fereastră de două ore, iar astfel de ferestre se anulează primele. Una de cincisprezece minute nu cere nimic: încape la coadă, în metrou, în pauza dintre două apeluri. O sesiune pe care nu trebuie s-o planifici este mult mai greu de anulat.

Ce încape într-o sesiune scurtă

O sesiune scurtă funcționează doar dacă pui în ea o cantitate rezonabilă. Reper pentru zece-cincisprezece minute:

• 5–7 cuvinte noi, nu mai multe. Douăzeci de cuvinte noi dintr-o dată arată ca un record și de obicei nu supraviețuiesc nopții.
• 15–25 de repetări ale celor învățate mai devreme. Aici se duce cea mai mare parte a timpului și de aici vine cea mai mare parte a rezultatului.
• Un exercițiu de reactualizare: să îți amintești cuvântul pornind de la traducere, nu să recunoști traducerea unui cuvânt afișat. Recunoașterea e mereu mai ușoară și mereu înșelătoare.

Douăzeci de cuvinte pe zi înseamnă aproximativ douăzeci de minute, iar acesta e deja un ritm rapid: 7.000 de cuvinte într-un an, dacă nu sari nicio zi. Vei sări, așa că mizează pe un realist 60–70 % din zile.

Cum îți dai seama că ești în grafic

Numărarea orelor e incomodă, iar progresul pe un an nu se simte din interior. Funcționează doi indicatori simpli.

Primul este seria de zile. Nu ca insignă dintr-un joc, ci ca un contor cinstit: 200 de zile din 365 la douăzeci de minute înseamnă vreo 70 de ore, iar în acest ritm drumul până la B1 se lungește mult. 320 de zile e cu totul altceva.

Al doilea este mărimea vocabularului activ. Nu „câte cuvinte am văzut", ci câte poți produce singur. Între aceste două numere diferența e de obicei de două-trei ori, iar al doilea decide dacă vei putea vorbi. Există un text separat despre cum să îți măsori progresul la vocabular.

Cel mai comod e când amândouă le numără aplicația, nu tu. În VibeLing norma zilnică se setează cu un cursor, iar aplicația arată imediat câte minute înseamnă; în dicționar se văd seria, activitatea săptămânii și împărțirea în „noi", „învăț" și „știu" — exact cele două cifre din care se vede dacă ești în grafic sau stai pe loc.

Răspunsul scurt

Până la nivelul la care te descurci într-o călătorie și în corespondența de la muncă sunt necesare aproximativ 350–400 de ore, adică un an la o oră pe zi sau doi ani la o jumătate de oră. Până la un nivel de lucru sigur — 500–600 de ore. Limbile din familii îndepărtate, precum japoneza, lungesc termenul de trei-patru ori.

Procesul nu poate fi accelerat mult, dar poate fi încetinit foarte ușor prin pauze — și aproape toți cei care „învață limba de cinci ani fără rezultat" l-au încetinit exact așa. Alege deci nu programul cel mai ambițios, ci pe cel pe care chiar îl duci în fiecare zi: cincisprezece minute care se întâmplă bat o oră care nu se întâmplă.

Cel mai simplu e să începi cu o normă zilnică mică și cu o aplicație care ține minte în locul tău ce ai de repetat azi: încearcă VibeLing și uită-te la cifrele tale peste o lună.